Miercuri Sep 08

Video

mini-banner dosarul RBS

Verifică-ţi amprenta de carbon !

Librăria Sophia

Banner

Investigaţii

Marţi, 17 August 2010 12:54
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Creşterea TVA naşte monştri

Creşterea TVA-ului, la începutul lunii iulie, a însemnat pentru marii comercianţi o bună ocazie de a-şi lărgi baza de clienţi. Speculând momentul psihologic al creşterii taxei pe valoare adăugată, reţelele de hypermarketuri au venit cu super-oferte ce presupuneau reduceri de preţuri şi alte măsuri de compensare a măsurii fiscale proaspăt introduse. Marele câştigător al majorării de TVA a fost hypermarketul Real, care, timp de o zi, promitea nici mai mult, nici mai puţin, decât să ramburseze suma aferentă taxei. În spatele acestei oferte ireale se ascundeau mai multe clauze scrise cu litere mărunte, care au scăpat majorităţii clienţilor. Concret, Real nu rambursa nimic, ci oferea un voucher valabil numai în anumite condiţii, care nu acoperea valoarea integrală a TVA-ului tuturor produselor comercializate şi cu care puteau fi achiziţionate produse al căror preţ conţinea, bineînţeles, TVA. Real nu a fost singurul hypermarket care a profitat de pe urma creşterii de taxe, lanţul de magazine METRO având, numai în ultima lună, două valuri de reduceri raportate la noul TVA, ceva mai apropiate de realitate decât cele ale competitorilor.

Un articol de Răzvan PETRE


 
Luni, 19 Iulie 2010 14:13
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Hotelul mănăstirii (100 lei camera) funcţionează fără aviz de mediu

Arhiepiscopia Târgoviştei a pus-o de-o afacere turistică la Peştera Ialomiţei, în Parcul Natural Munţii Bucegi. Călugării percep taxă de vizitare a Peşterii Ialomiţa şi închiriază turiştilor camere cu 100 lei pe noapte, într-un hotel cu două corpuri de clădire, construit în rezervaţie.
În timp ce reprezentanţii Arhiepiscopiei susţin că la Peştera Ialomiţei nu este hotel ci... Centru Cultural Misionar, Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Dâmboviţa recunoaşte că mănăstirea nu deţine acord de mediu pentru această construcţie. În plus, călugării exploatează peştera invocând dreptul primului venit, fără a avea vreun document care să îi permită acest lucru.
Afacerea călugărească face concurenţă Hotelului Peştera, cumpărat de unul dintre cei mai bogaţi parlamentari, senatorul de  Dâmboviţa, Valentin Gigel Calcan.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

 
Miercuri, 23 Iunie 2010 11:41
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Copiii străzii răspândesc teroare în cartierul Viile Noi

De ani de zile, locuitorii străzii Mitropolit Veniamin Costache din Constanţa au de-a face cu violenţa şi scandalurile provocate de grupuri de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 23 de ani. Aceşti tineri s-au aciuat pe lângă oratoriul salezienilor Don Bosco care îşi are sediul pe strada amintită, iar aproape în fiecare după amiază, după terminarea activităţilor din cadrul oratoriului, îşi pierd vremea pe stradă fumând, consumând alcool şi făcând scandal. Recent, impactul prezenţei acestor grupuri pe strada Mitropolit Veniamin Costache a depăşit orice limită. Locuitorii din zonă au început să primească ameninţări cu incendierea caselor, cu tăiatul cauciucurilor la maşini şi chiar ameninţări cu violenţe fizice.

Un articol de Ştefan KOSTOFF

 
Miercuri, 23 Iunie 2010 11:31
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Înşelătoria cu maşina de cusut Singer revine, pe fondul crizei.
Disperarea multor cetăţeni îi face să devină mai uşor victime ale acestei ţepe.
După ani întregi în care sistemul a funcţionat fără prea multe probleme (câteva arestări), ţeparii şi-au schimbat metoda de lucru. Au renunţat la anunţurile de mică publicitate şi lipesc afişe pe stâlpi. În plus, nu mai cumpără doar maşini de cusut Singer, ci şi alte câteva mărci: Kayser, Naumann, Durkop, Pfaff.
În plus, ţeparii au început să îşi promoveze bussinesul şi pe internet. În diverse discuţii pe bloguri, apar persoane care povestesc că au reuşit să vândă astfel de maşini la preţuri de zeci şi chiar sute de mii de euro.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

 
Duminică, 20 Iunie 2010 18:28
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Raiffeisen lovește din nou.

sucursala raiffeisen

În luna februarie a acestui an ziarul Dezvăluiri a publicat o anchetă care a scos la lumină practicile ilegale prin care Raiffeisen Bank a înșelat pensionarii dar și încercările directoarei Mariana Barde de a mușamaliza scandalul. Deși banca austriacă a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma sesizării depuse de publicația noastră, iar în toată țara reclamațiile și amenzile împotriva Raiffeisen decredibilizează banca, scandalurile continuă. În anul 2009 HVB Banca pentru Locuințe a fost absorbită în Raiffeisen Banca pentru Locuințe, aceasta din urmă asumându-și obligația de a respecta în totalitate contractele încheiate de HVB. Clienții HVB se plâng însă că Raiffeisen recurge la diverse tactici ilegale pentru a-i determina să renunțe unilateral la aceste contracte. Publicăm în acest articol două scrisori deschise care acuză comportamentul descalificant al grupului Raiffeisen.

Un articol de Sebastian RĂDULESCU

Duminică, 20 Iunie 2010 14:01
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Mihai P. din Bucuresti are o problema extrem de grava, el ajungand in evidentele Biroului de Credit din cauza faptului ca, desi a avut un contract incheiat cu Raiffeissen Bank pentru serviciul Fixpay , prin care aceasta banca, unde el avea cardul de salariu, trebuia sa-i faca platile in fiecare luna catre TBI Credit, a "uitat" sa faca acest lucru timp de doua luni de zile.

In mod evident, cazul lui se inscrie direct in seria Mecanismele Fraudei , insa ceea ce este cu adevarat ciudat si abuziv este faptul ca, desi MIhai P. a reclamat aceasta situatie la Raiffeissen si TBI Credit, nu a primit nici un raspuns la reclamatia lui, iar acum se afla in imposibilitatea de a mai lua vreun credit de la o alta banca sau societate care acorda credite de consum.

Vineri, 18 Iunie 2010 02:02
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Tepuit la bancomat

De mai bine de doua saptamani, Marius Parvan incearca sa intre in posesia a doua milioane de lei vechi pe care bancomatul la care a apelat nu i-a eliberat. El alearga acum intre Raiffeisen Bank si MKB Romexterra Bank pentru a-si recupera banii, care au disparut totusi din cont. Potrivit Oficiului pentru Protectia Consumatorului Prahova, bancile ocupa primul loc in topul reclamatiilor cetatenilor, nemultumiti de comisioanele percepute la limita legii.

Ciprian PAP. Articol preluat din MONITORUL DE PRAHOVA

Joi, 17 Iunie 2010 18:28
Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Am vrut să scot bani de pe card, iar banca m-a ars la buzunar.

Pe data de 26 martie, în jurul orei 13, am încercat să retrag o sumă de bani de la bancomatul băncii Raiffeisen, aparţinând Agenţiei nr. 34 de pe Bulevardul Republicii din Ploieşti a aceleiaşi bănci. După introducerea cardului în bancomat, m-am trezit certat de un angajat al băncii, care mi-a reproşat că aparatul este stricat şi că nu aveam voie să fac operaţiuni. I-am explicat individului respectiv că nu am puteri paranormale să văd prin metal şi că, în lipsa oricărui avertisment nu aveam de unde să ştiu că ATM-ul este nefuncţional. Logic, astfel de situaţii trebuie aduse la cunoştinţa clienţilor printr-un anunţ sau prin sigilarea fantei pentru introducerea cardului.  Nu şi la Raiffesen Bank…

Articol preluat din OBSERVATORUL DE PRAHOVA, Autor: Mariu Nica

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

RAIFFEISEN ÎNȘALĂ PENSIONARII !